Teoria atașamentului dezvoltată de John Bowlby și Mary Ainsworth este una dintre realizările de referință ale științelor sociale și comportamentale din secolul al XX-lea, aspect ce a generat o multitudine de ipoteze și inovații testabile empiric. John Bowlby susține că relația care se dezvoltă între copil și mamă este baza afectivă a relațiilor interpersonale de mai târziu.
Studiile în domeniu au demonstrat faptul că nevoia de ataşament la sugari este atât de importantă încât aceştia reuşesc să se ataşeze şi de alte persoane, care le garantează posibilitatea dezvoltării în siguranţă.
Cercetările au arătat faptul că bebelușul se atașează de persoana care răspunde cel mai bine nevoilor sale – sociale, emoționale și fizice și nu de cea care îi oferă strict nevoile de bază (hrănit, securizare de pericole). Așadar relația de atașament cu îngrijitorul primar /persoana de referință se formează în primii 2 ani de viață, ca răspuns la calitatea îngrijirilor pe care le primește copilul. Subliniem nevoile emoționale în continuare întrucât s-a constatat faptul că despărţirile prelungite de părinţi în copilăria timpurie precum și privarea relaţională au fost factori decisivi în apariţia tulburărilor psihice la vârstele adulte. Conceptualizările lui Ainsworth despre îngrijirea și interacțiunea maternă și despre oferirea unei baze sigure a devenit un cadru util pentru cercetarea asupra relațiilor de atașament mult dincolo de copilărie. Studiile lui Bowlby au demonstrat în continuare faptul că empatia adecvată a mamei sau a îngrijitorului este decisivă pentru stabilitatea ataşamentului în copilăria timpurie evidențiindu-se faptul că sugarii crescuţi de persoane mai puţin empatice sunt anxioşi, tind să dezvolte reacţii de mânie sau furie, nu se despart de mame pentru a se juca, nu pot să se liniştească şi să se joace interesaţi, nu acceptă graniţele impuse.
Pentru a sădi în copil un atașament sigur ce creează acestuia un sentimentul de securitate, de încredere în lume, în ceilalți şi în forțele proprii este nevoie să dezvoltăm în primul rând empatia, tandrețea și sensibilitatea în propria persoană. În acest sens atitudinea adultului, vocea, atingerile sunt elemente semnificative în conturarea și cristalizarea unui atașament securizant. De asemenea aspecte cu caracter la fel de semnificativ au legătură cu siguranța pe care o transmitem, ritmul de alimentație, interacțiunea cu acesta precum și interpretarea corectă a semnalelor (interpretarea plânsului-copilul plânge pentru că-i este frică, foame, obosit sau are dureri). Calitatea ataşamentului depinde de sensibilitatea părinţilor şi mai ales de capacitatea mamei de a interpreta corect semnalele sugarului, de a reacţiona prompt şi a le satisface adecvat. Ceea ce este important de subliniat în continuare are legătură cu concordanța dintre conţinutul satisfacerii unei anumite nevoi, comportamentul şi mimica afectivă inclusiv limbajul, folosit de mamă.
În continuare este important de subliniat faptul că în ceea ce privește confruntarea cu o suferinţă (boală), indiferent de natura ei, solicită forme de rezolvare/depăşire ce implică întreaga personalitate. Modul de rezolvare a unei astfel de situaţii depinde de caracteristicile formelor de ataşament.
Astfel că persoana aflată în suferinţă, prezentând o simptomatologie specifică, care-i creează mult stres, se aşteaptă ca specialistul (medic, asistentă medicală, psiholog, psihoterapeut, etc.) să-l ajute, să-l înţeleagă şi chiar să-l protejeze când modurile sale de ataşament au fost pozitive şi a dezvoltat, o structură de personalitate echilibrată. Cu alte cuvinte în contexte stresante se reactivează așteptările tipice atașamentului originar dezvoltat în relaţia cu persoana de referinţă din copilăria timpurie.Așa cum Bowlby definea atașamentul, ca „o legătură psihologică durabilă între ființele umane“ aș continua să admit că atașamentul este o nevoie și un drept uman. Avem nevoie de conexiune, să ne simțim în siguranță alături de persoane apropiate care ne acceptă exact așa cum suntem.
BIBLIOGRAFIE:
- Ainsworth, M. D. S., Bell, S. M., & Stayton, D. J., Infant–Mother attachment and social development: “Socialization” as a product of reciprocal responsiveness to signals. (1974), The integration of a child into a social world (pp. 99–137). Cambridge, University Press.
- Bowlby, J. (1973). Attachment and loss: Vol. 2. Separation: Anxiety and anger. New York, Basic Books.
- Goglează, D.: Revirimentul teoriei atașamentului și relația psihoterapeutică, (2018), Conferinţa „Psihoterapia şi condiţia umană”, Iași.
- Mary D. Salter Ainsworth, Ph.D.,. Mary C. Blehar, Ph.D.,. Everett Waters, Ph.D.,. Sally N. Wall, Ph.D., Patterns of attachment, A psychological study of the strange situation, (2015), Psychology Press Classic Editions.
- Nițulescu, A.A.: The place and the role of attachment in human development. The appearance of the first forms of attachment, (2018), “Gheorghe Asachi” Technical University of Iaşi.
- Pehr Granqvist., Attachment, culture, and gene-culture co-evolution: expanding the evolutionary toolbox of attachment theory, (2020), Attachment and Human Development, Volume 23.
- Tiron E., The influence of attachment on youth development and couple relationships education and coping in young people, (2018), “Gheorghe Asachi” Technical University of Iaşi.
- Yoo Rha Hong, MD., Jae Sun Park, MD., Impact of attachment, temperament and parenting on human development, (2002), Korean Journal of Pediatrics, 55(12): 449–454.
