Cine sunt?
Eu sunt aici de dinainte să te naști tu. Mulți au încercat să scape de mine. Să mă lovească, să mă închidă, să mă oprească și sugrume de la primele manifestări în corpurile umane. Nu au reușit. Mereu am rezistat. Sunt aici pentru că port un mesaj puternic și important.
Mă nasc împreună cu tine și te însoțesc pe tot parcursul vieții. Sunt cu tine chiar dacă te naști într-un trib îndepărtat, în țara de la începutul lumii sau în cea din capătul lumii. În toți mă manifest aproape la fel. E datoria mea. Port același mesaj dintr-o generație în alta. Scopul meu e să te ajut să supraviețuiești. Știu că de multe ori sunt brutală și te iau prin surprindere, însă e nevoie să mă crezi, că înainte îți șoptesc așa cum îți șoptesc norii care se adună încet, încet, pe cer, înaintea furtunii.
Poate ți se întâmplă uneori să nu vezi nici semnele ploii, ci doar să simți ploaia rece cum îți inundă corpul cald, dar cu toate astea poate știi că norii erau acolo. Ei îți șopteau, din timp, să te adăpostești, să îți iei umbrela ta curcubeu și să stai să vezi cum trece ploaia. Ea o să treacă, la fel cum o să trec și eu. Sunt cu tine mereu, ca un bun gardian, dar mă manifest doar atunci când simt că ești în pericol. Apoi, mă retrag singură și las loc altor manifestări. Vezi? Nu stau mereu. Stau doar atunci când simt că ai nevoie.
Ce-i drept, de la atâtea mesaje încâlcite îmi mai pierd și eu echilibrul. Uneori inund pământul foarte repede, de parcă acum e singura mea oportunitate să las toată apa adunată să se răsfrângă într-un singur loc, confortabil. Alteori manifest doar umbră, tunete și viscole, dar nu-mi permit să mă revărs peste pământ. De multe ori îmi este atât de dor de soare încât strig cu tunete și fulgere și lovesc cu picuri de gheață de parcă așa aș vrea să audă soarele că e timpul să apară.
Mă recunoști? Sunt eu. O veche prietenă. Furia.
Te rog, hai cu mine la un pahar de ceai și o poveste. Vreau să afli și povestea mea.
Tânjesc după îmbrățișarea ta. Îmi doresc tare mult să știi că ești un om unic și frumos în esența ta, iar manifestarea mea nu oprește asta. Din contră, eu aduc vulnerabilitate și umanitate. Sunt doar parte din tine și apar sezonier.
Stai aici să afli mai multe despre mine, poate așa ne re-împrietenim. Poate așa o să te accepți complet, cu mine fiind parte din tine.
Vrei să știi Cum și De Ce mă manifest?
La copii vin cu impulsuri puternice care se manifestă în tot corpul acela minuscul. Sunt prezentă în picioare, așa pot lovi și țopăi zgomotos. Îmi vine natural să încordez burtica și să pun mintea și sistemul digestiv pe pauză. Știu să activez mâinile, cu o viteză uimitoare, ca să poată lovi și arunca cu obiecte. Poate vin cu un zâmbet ușor răutăcios și o sclipire ciudată în ochi, de parcă aș vrea să păcălesc lumea că mintea rațională ar fi în control. În corpurile de copii mi-e tare ușor să mă desfășor, să mă trântesc pe jos, să urlu și mai apoi, cu cât cresc, să spun cele mai dureroase și nepotrivite cuvinte care-mi vin în minte.
Abia m-am născut în corpul acesta și nici eu nu știu clar de ce vin și ce îmi doresc. Am nevoie de un adult mare, puternic, blând și înțelept care să mă accepte, organizeze și stabilizeze. Uneori vin doar să zic că mi-ar fi plăcut tare mult să mănânc acele acadele și nici măcar nu vreau să le primesc sau să știu cât sunt de nesănătoase, ci vreau să simt că îmi accepți durerea. Vreau să știu că tu, adultul, poți susține ferm și blând barierele de pe podul pe care aleargă copilul. Vreau să-l las pe copil să mă poată simți și manifesta prin comportamente potrivite.
Alteori, eu, furia, vin să-i zic copilului că îi lipsește conectare, că îi este dor de timpul lui cu adultul cel mai de preț pe care îl are, că îi lipsește soarele. Mesajul meu poate e o invitație la conexiune și timp cu persoana de atașament. Poate apar în situații ciudate, simpluțe, nepotrivite pentru că autocontrolul unui copilaș crește și se dezvoltă odată cu el și pentru că sunt atâtea lucruri pe care le învață copilașii într-o zi încât e greu să mai țină pasul și cu „reguli nescrise de manifestare a furiei”. Așa că, aici, în corp de copil, apar natural, nefiltrat, în tot corpul. Apar când se umple paharul, deși un adult poate nici nu a văzut paharul. Apar imediat ce mă întâlnesc cu cineva confortabil, care mă lasă să mă manifest și mă primește în brațele sale blânde și puternice.
Ce e de-a dreptul surprinzător e că, încă de mic, copilul învăță să mă ascundă. Știu că scopul oricărui copil e să-și țină persoana cea mai dragă aproape. Așa că, dacă văd că acea persoană nu îl acceptă pe copil cu tot cu mine, furia, ca parte din el, învăț să mă transform. Dau indicii false. De multe ori, manifest doar nori și fizic mă retrag când de fapt aș vrea să urlu, să lovesc, să plâng, să zic NU.
Se întâmplă uneori să văd cum o fetiță e lovită de un băiat la groapa cu nisip, eu, furia, îi zic să lovească și să urle că o doare, să zică că e neplăcut și dureros, dar ea tace. Pentru ea ar fi mai dureros ca părintele de pe bancă, care se uită la ea, să plece, să o lase acolo singură. Așa că ea lasă lopata în nisip băiețelului și fuge la leagăn; așa reușește să mă păstreze cu mult tact în pahar. Până când nu mai poate, până când găsește un motiv și un context unde mă poate manifesta. Apoi, când stă sus la tobogan și se pregătește să-și facă curaj să alunece, un coleg din spate o împinge. Îi dau impulsul natural să-i zică că o doare, că nevoia ei era să aștepte, că încă nu era pregătită, însă ea îmi spune cu o voce cunoscută și dragă ei: “taci, furie, tu nu știi că nu e voie ca o fetiță așa frumoasă ca mine să fie furioasă?”
De multe ori, cu un astfel de copil știu că o să reușesc să-mi zic durerea dimineață, la micul dejun, când primesc un biscuite rupt și eu îmi doresc să fie întreg și acolo fetița mă lasă să urlu, să plâng, să mă tăvălesc pe jos și să strig din toți rărunchii că vreau biscuitele întreg, rochița curcubeu și pălărioara cu fundiță.
Alteori, se întâmplă să stau cu un băiețel prea mult, când de fapt el are nevoie de conectare. Îl văd cum merge de dimineață la grădiniță și stă până după-masă târziu. De multe ori el doarme, singur, la bunici, că deja e băiat mare. Simt cum el, de fapt, ar vrea să zică că îi este dor de mama, de timpul pe care îl avea doar el cu ea, poate înainte să apară surioara. Apoi, își amintește că el nu e mămos, că e descurcăreț, că poate singur pentru că e băiat mare și puternic. Așa că, mă cheamă pe mine, furia. Uneori mă manifestă doar parțial cu lovituri, îmbrânceli, mușcături și cuvinte nepotrivite. O lovește pe mama cu picioarele, îi spune cât e de urâtă, că vrea să fie singur și lăsat în pace. Am apărut eu, furia, cu toată manifestarea mea, deși nici mie nu-mi este clar de ce am venit aici, acum. Ce știu este că de multe ori, aici sunt lăsată să mă manifest. Tot ce îmi doresc este doar să trec, ca un ropot de ploaie de care era mare nevoie. Vreau apoi să mă dizolv și să las loc altui fenomen. Parcă băiețelul acesta cât este de mic nu mă poate conține cu toată furtuna mea și are nevoie de un adult mare, puternic, blând și înțelept care să mă trateze ca pe o apariție normală și să mă accepte atât pe mine, cât și soarele și plânsul care vor veni în urma mea.
Desigur că am și eu scăpările mele și în unele situații am nevoie de ajutor specializat ca să mă reglez. Așa că, atunci când la un copil eu, furia, apar prea frecvent (în cea mai mare parte din zi copilul mă manifestă), prea repede (vin dintr-o dată și cu o intensitate mare, deranjantă atât pentru copil cât și pentru cei din jurul lui), cu o durată prea îndelungată (fac aceste lucruri, constant, de mai bine de 3 luni încoace) e nevoie ca adultul de lângă copil să apeleze la psiholog/psihiatru pentru a mă cunoaște mai bine. Dacă copilul chiar are o dificultate cognitivă de a mă regla și de a mă conține cu toată furtuna mea, atunci cu cât se intervine mai repede, cu atât mai bine pentru rutina copilului și a adulților din jurul acestuia. Parcă aud cum, uneori, cei din jur îi spun copilului Ești furios și vreau să vă amintiți că eu, furia, nu sunt una cu copilul. Sunt doar o emoție pe care copilul o simte la un moment dat, o emoție pe care poate nici el nu o cunoaște și, poate, l-ar ajuta să știe că Acuma simte furie.
Uneori sunt o dificultate de-a lor, alături de alte lucruri minunate sau dificile pe care le trăiesc ei în această etapă din viața lor. Ei sunt unici și complecși prin simplu fapt că sunt pui de oameni. Eu cred că au venit pe această lume să afle cum să trăiască în armonie și iubire cu ei și cu cei din jurul lor. Orice ar fi și orice ar face, ei nu sunt diagnosticul cu care au dificultăți la un moment dat în viață.
Dacă vrei să afli mai multe despre mine și dacă vrei să spui și copilului de lângă tine o poveste cu mine și cu un Dragon Drăgălaș te invit să completezi formularul pentru a primi gratuit broșura cu Dragonul Rufi și Furia. O să întâlnești o poveste pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, scrisă de Alina Tomșa, un psiholog iubitor de copii care lucrează la Fundația Inocenți. În povestioară o să afli și anumite strategii de gestionare a mea, strategii care mă ajută să fiu mai de ajutor copilașilor.
Însă, înainte de toate, nu uita că am un rol important. De cele mai multe ori vin să ajut copilul și am nevoie de normalizare, acceptare și conectare din partea adultului.
Știu că de multe ori adultului îi este greu să mă conțină, să stea alături de mine și să-mi asculte povestea, iar în articolele viitoare o să aflați ce dificultăți întâmpin atunci când încerc să mă manifest la adolescenți, la adulții tineri sau la cei de vârsta a treia.
Până atunci, te las alături de o întrebare de reflecție:
Oare de ce îți este greu cu mine? Îți văd fuga și lupta atunci când port un mesaj pentru tine sau pentru cei din jurul tău.
Oare de ce fugi atât de mult de mine? Sunt doar eu, Furia. O emoție umană, universală, străveche, sezonieră și necesară. Îmi pasă de tine.
BIBLIOGRAFIE:
Hoffman, K., Cooper, G., & Powell, B. (2017). Raising a secure child: How circle of security parenting can help you nurture your child’s attachment, emotional resilience, and freedom to explore. Guilford Publications.
Klaehn, R. L. (2018). DC: 0–5: DIAGNOSTIC CLASSIFICATION OF MENTAL HEALTH AND DEVELOPMENTAL DISORDERS OF INFANCY AND EARLY CHILDHOOD.
Lansbury, J. (2013). No bad kids: Toddler discipline without shame. JLML Press.
Solter, A. (1992). Understanding tears and tantrums. Young Children, 47(4), 64-68.
Biernat, Sesko, A. K., Dess, N., Marecek, J., & Bell, L. (2018). Gender stereotypes and stereotyping. Gender, sex, and sexualities: Psychological perspectives, 171-194.
