Ana are doar 8 ani și este beneficiară a programului de suport educațional și integrare socială București din luna martie, 2021. De când o cunoaștem și până în prezent, ne-a impresionat dorința ei de a învăța și de a descoperi continuu lucruri noi. Este o prezență tare plăcută și activă, atât în cadrul activităților formale, cât și nonformale.
Pe măsură ce timpul a trecut, am observat din ce în ce mai mult modul în care s-a dezvoltat și și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și de relaționare cu specialiștii Inocenți, dar și cu ceilalți copii.
Petrecând timp alături de ea și ascultând-o povestind, realizezi că absolut tot ce alegi să investești în ea, merită. Adesea pune în practică ceea ce învață, iar abilitatea ei de a se adapta oricărui mediu o ajută extrem de mult să se bucure de fiecare moment. Este orientată spre învățare continuă, își dă toată silința să fie un elev cât mai bun și, de asemenea, a început să fie atentă și la nevoile colegilor ei, demonstrând empatie și abilități bune de cooperare. Suntem foarte mândri să vedem roadele muncii noastre în dezvoltarea ei.
În majoritatea excursiilor la care a luat parte, s-a bucurat extraordinar de mult să împărtășească cu noi fiecare descoperire pe care a făcut-o. De asemenea, în cadrul activităților extracurriculare, creativitatea și imaginația ei dau naștere unor adevărate capodopere pe care le poți privi și analiza mult timp. Deține un simț estetic pe care știe să îl pună în valoare de fiecare dată când are ocazia. Suntem foarte fericiți că îi putem fi alături în tot acest proces de dezvoltare și că o putem încuraja și sprijini de-a lungul “călătoriei”.
Povestea Anei și parcursul ei în familia Inocenților se dezvoltă atât de frumos și datorită sprijinului pe care Fundația Inocenți – Filiala București îl primește din partea PEPCO România. Mulțumim din suflet pentru suport și parteneriat!