Fundația Inocenți – Filiala București anunță demararea unui nou proiect în parteneriat cu Pepco România.
Proiectul de față este o continuare a celui derulat cu susținerea Pepco România în perioada 2021-2022, noutatea constând în intervenția susținută în vederea facilitării integrării sociale prin activități non-formale care vizează atât copiii defavorizați și familiile lor, cât și membrii comunității.
Astfel, echipa multidisciplinară Inocenți va sprijini peste 50 de copii și adolescenți aflați în situații de risc să își dezvolte abilitățile de viață independentă prin participarea la activități extra-curriculare constante atât în grup restrâns, cât și în cadrul acțiunilor în comunitate. Este vorba despre ateliere creative, sesiuni de dezvoltare personală, dar și numeroase activități în aer liber, vizite la diverse obiective de interes, excursii și tabere. Vom sărbători împreună și evenimentele importante de peste an precum sărbătorile de iarnă, sărbătorile pascale, ziua copilului, dar și zilele de naștere ale beneficiarilor.
Alți 100 de copii și adolescenți vor participa la activități punctuale de incluziune socială în comunitate, printre acestea numărându-se ateliere creative, biblioteca vie, dar și prezentări pe diferite tematici.
De asemenea, beneficiari ai proiectului vor fi și 40 de părinți și alți adulți din familii care vor primi sprijin administrativ, consiliere socială, psihologică și educațională, inclusiv sprijin material (produse de igienă personală, de igiena casei, alimentare) atunci când este necesar.
Și de această dată, ne propunem ca, pe lângă echipa multidisciplinară Inocenți, să implicăm în activitățile proiectului și voluntari.
Mulțumim mult, Pepco România, pentru că împreună facilităm integrarea socială a copiilor defavorizați prin joc și învățare distractivă!
Despre Fundația Inocenți – Filiala București
Fundația INOCENȚI este o organizație neguvernamentală al cărei scop este acela de a oferi sprijin copiilor, tinerilor și familiilor acestora, care se află în situații de risc, astfel încât să se obțină ameliorarea condițiilor de viață, integrarea socială, creșterea și dezvoltarea echilibrată. Fundația este acreditată ca Furnizor de Servicii Sociale de către Ministerul Muncii, al Familiei și al Protecției Sociale. Fundația Inocenți – Filiala București desfășoară trei tipuri de programe: programele de suport psiho-social “Viața Copilului” pentru copiii spitalizați în trei spitale din București și Cluj-Napoca; programele de suport educațional și integrare socială Inocenți se desfășoară în două școli din București și o școală din Glina (Ilfov), programe de “Alfabetizare în sănătate mintală” pentru adolescenți și tineri. www.inocenti.ro
Despre PEPCO România
PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. În prezent, PEPCO operează peste 2700 de magazine în Europa. În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport. www.pepco.ro